Prima ediție a Festivalului „Bucovina Acoustic Park” va avea loc în perioada 7-9 iulie 2017, la Vatra Dornei


Intră acum și în grupul de

În perioada 7-9 iulie 2017, la Vatra Dornei, va avea loc prima ediție a Festivalului „Bucovina Acoustic Park”, un eveniment în care muzica se va împleti cu poezia.

„Echipa organizatorică a festivalului este aceeași echipă care a adus Moldovei și Bucovinei festivalul Bucovina Rock Castle. Acumulând experiență cu acest festival, aflat în acest an la a VII-a ediție, cei implicați au decis să ofere publicului și un festival de outdoor orientat spre sonorități mai așezate, potrivite cu decorul special al Vetrei Dornei”, au arătat organizatorii evenimentului.

Potrivit acestora, publicul Festivalului „Bucovina Acoustic Park” va putea asculta trupe și artiști de muzică rock interpretând în cheie acustică și semi-acustică propriile compoziții și nu numai.

Festivalul se va desfășura în Parcul Central din Vatra Dornei, dar și la Casa de Cultură din localitate, în „Salonul Alb”.

Conform organizatorilor, Bucovina Acoustic Park va fi locul în care muzica se va împleti cu poezia, în cadrul evenimentului urmând a fi lansat un volum de poezii al textierilor și vocaliștilor prezenți la festival, carte ce se va numi „Poezia care cântă”.

„Intenția acestui festival este de a promova cultura alternativă, muzica de calitate și respectul pentru mediul înconjurător și patrimoniul cultural al orașului Vatra Dornei”, au precizat organizatorii.

Pe scena festivalului vor urca, vineri, 7 iulie, de la ora 20, Mihaela Popescu, Cornel Angelescu, Zicălașii, Constantin Irimie și Mihai Hrincescu.

De asemenea, sâmbătă, 8 iulie, de la ora 20, vor putea fi ascultate trupele Fior, Natif, The Mono Jacks, Implant Pentru Refuz și Oigan (Robin and the Backstabbers, Kumm, Moon Museum).

Ultima zi a festivalului, duminică, 9 iunie, va aduce în fața publicului, de la ora 20, trupele Gray Matters, Toy Machines, Travka, Luna Amară și Vali Rauca (Grimus)

Intrarea la festival este liberă.

De menționat este faptul că Festivalul Bucovina Rock Castle este organizat de Muzeul Bucovinei şi Centrul Cultural „Bucovina”, managerul festivalului fiind Ion Drăguşanul. Evenimentul se va desfăşura în perioada 25-27 august (joi, vineri şi sâmbătă).

(Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de